Totul a început cu povestea „condeiului portăreț care se încarcă fără sfârșit” al lui Petrache Poenaru. Fostul secretar particular al lui Tudor Vladimirescu, aflat la studii în străinătate, a inventat, din necesități practice, stiloul și este românul care a obținut primul brevet internațional (25 mai 1827). Iar acest brevet a fost să fie pentru un stilou.
Din păcate, Poenaru s-a reîntors în țară și a intrat în tumultul vieții culturale și politice. Invenția sa a fost dată uitării chiar de către el însuși. S-o fi gândit vreodată să pună în producție modelul inventat de el? Nu avem de unde ști, dar asta se petrecea cu 57 de ani înainte ca Lewis Edson Waterman să breveteze modelul său în februarie 1884. Waterman lucra în industria instrumentelor de scris și a știut să-și valorifice invenția care s-a multiplicat în sute de mii de exemplare, pe măsură ce firma sa, „Waterman Pen Company”, devenea tot mai cunoscută.
La noi a trebuit să curgă multă apă pe Dunăre pentru ca urmașii lui Petrache Poenaru să treacă la o adevărată producție de stilouri. S-a întâmplat în perioada interbelică, la Sibiu, când s-au produs „tocuri rezervoare” sub licență Hardtmuth Koh-I-Noor.  
Adevăratele stilouri românești au apărut, însă, în anii 50, după naționalizarea întreprinderii „Gratioza” și transformarea acesteia în „Flamura Roșie„ (FLARO).
Vreme de 50 de ani, în România s-a produs circa 80 de modele diferite de stilouri. Povestea renăscuse frumos, scriindu-se la Sibiu (Flaro și Archimet), Cluj (Chimica) și București (Drum Nou). Au fost stilouri foarte diferite, iar unele modele extreme de frumoase. Cele din celuloid, din anii 50, iar apoi celebrul model Flaro 61 C sunt de o spectaculozitate greu de imaginat. Numai modelul 61 C are 18 pattern-uri diferite.
Au fost produse stilouri pentru elevi (Pionier, Minor, Minior, Păltiniș), pentru studenți (Student) sau funcționari (Cabinet și Caligraf). Cele mai multe modele erau destinate publicului adult, unele mai pretențioase (Flaro Astra 101, Neptun, Sirius) sau mai puțin pretențioase (Flaro 61 S, Vega S, Record etc.).
Fără îndoială că vârful de serie, cel mai bun și mai frumos stilou făcut în România, a fost „Flaro Dacia”, Stiloul guvernamental. Un model foarte frumos, extrem de fiabil și aproape imposibil de găsit astăzi.
Au fost ani în care se produceau peste 1,2 – 1-5 milioane de stilouri. La Flaro exista o secție de circa 600 de oameni care lucrau numai stilouri.
Povestea s-a întrerupt brusc în 1990, ca într-un film prost. Producția de stilouri s-a oprit treptat, până a dispărut cu totul.
Peste stilourile românești a început să se aștearnă uitarea, cele mai multe piese ajungând la gunoi.
De aici a început povestea mea. Totul a plecat de la un Flaro 46, din celuloid. O minunăție. Am realizat că există o istorie înainte de istorie și că anii 1950 – 1960 ne pot aduce surprize mari. Cu anii, am adunat cea mai mare colecție de stilouri românești. Sunt sute de exemplare salvate de la distrugere. O întreagă istorie salvată de la pieire.
Următorul meu proiect, la fel de important, a fost documentarea și redactarea volumului „Istoria și catalogul stilourilor românești”. Ani întregi de muncă, pentru a duce la bun sfârșit un proiect unic nu numai în România. Au urmat expozițiile, inclusiv cea de la Brukenthal, românii (și nu numai ei) având prilejul de a descoperi o parte importantă din istoria României.
Povestea a început să aducă din ce în ce mai multă bucurie iubitorilor de stilouri românești. În România și în afara granițelor ei. Printre cei care au lucrat la FLARO, dar și printre turiștii care doreau să descopere istoria atât de necunoscută a stilourilor românești.
Și uite așa, pe negândite, am ajuns la ideea acestui site unic. A acestei fascinante povești transpusa in mediul virtual 3D a stilourilor românești. Și de aici, povestea mea se împletește cu aplicatia online realizata de minunata echipa a celor de la Penhouse si AIQ 3D Studio Design.
Bine ați venit!