Nu luam cu noi nicio avutie. Ceea ce ne ramane mostenire este numai ceea ce am dat.
Pasiunea mea pentru stilouri datează din copilărie. În clasa I am primit de la părinți celebrul „Flaro Pionier”, stiloul de 9,5 cm pe care îl aveau toți elevii. Scrisul cu stiloul mă fascina, iar umplerea sa din călimară mă atrăgea și mai tare. Din păcate, stiloul meu curgea, iar asta îmi crea mari probleme pentru că mama îmi rupea paginile pătate de cerneală și trebuia să o iau meu de la capăt. Țin minte că îmi doream din tot sufletul să primesc un stilou care să nu curgă. Oare existau astfel de stilouri?
Prin clasa a IV-a am primit un stilou mult mai bun, un „Flaro Astra 101”. Era mult mai mare, mai frumos și (minune mare!) nu curgea. Am scris mulți ani cu acest stilou care a fost unul dintre cele mai bune produse la „Flaro”. Am avut și alte stilouri românești în anii de școală, printre ele „Flaro 61 S” și „Vega SM”. Abia în liceu mi-au cumpărat părinții un stilou chinezesc pe care l-am păstrat până în anii când ajunsesem profesor și era privit cu respect de către elevii mei când puneam notele în catalog.
Colecția mea de stilouri românești a început să se nască în anii 2018 – 2019, când am cumpărat primele exemplare. Cel dintâi a fost un „Flaro 61 S” , nou-nouț, în cutie. Am fost surprins cât de bine scria. Apoi a fost un „Flaro 46”, primul meu stilou marmorat, dintre cele pe care eu le numesc istorice. Acela a fost momentul când m-am decis să fac ceva pentru a salva de la uitare stilourile românești. Era destul de târziu, pentru că trecuseră peste 25 de ani de la sistarea producției de stilouri la „Flaro” și pe piață începuseră să se găsească din ce în ce mai puține stilouri românești. Mai ales cele din primele decenii ale producției.
Cu toate acestea, colecția a început să crească de la o zi la alta. Lipsa informațiilor despre stilourile românești m-a făcut să iau o decizie importantă, aceea de a scrie o istorie a acestora. Sunt istoric și știam cât de greu va fi în absența surselor de documentare, dar tocmai de aceea mi-am spus că trebuie să o scriu, mai cu seamă cu aveam un punct de plecare extrem de important: stilourile din colecție.
Aș putea scrie povestea fiecărui exemplar din colecție, mai ales a pieselor care au o foarte mare importanță prin raritatea lor. O mare bucurie am avut-o când am cumpărat cel mai vechi stilou despre care știm astăzi că a fost produs la „Flamura Roșie” – „FLARO 3”. A fost cumpărat de pe OLX, unde era prezentat drept „stilou românesc vechi”. Abia când am desfăcut coletul mi-am dat seama cât era de important. Nu mai știu, din păcate de la cine l-am cumpărat pentru a-i aminti numele. Știu, însă, că „Flaro 5” a fost cumpărat de la Petrică Chimingeriu (Iași), „Flaro 6” de la ing. Teodor Petre (Galați), iar „Flaro 7” de la Lascăr Focea (Huși). Le mulțumesc tuturor!
Îi sunt foarte recunoscător lui Ferdinand Tvers care mi-a oferit ultimul stilou din celuloid făcut de domnia sa înainte de revoluție, alături de alte două stilouri și un pix realizate de tatăl său, Radu Tvers în anii `70. Sunt piese-unicat, care amintesc de perioada stilourile realizate la strung de către acești artizani de neegalat. Tot Ferdinand Tvers mi-a oferit două stilouri de o inestimabilă valoare – Hardmuth Școlar – produse la Sibiu în perioada interbelică. De fapt, sunt singurele stilouri românești atât de vechi aflate în vreo colecție.
Iată alte câteva nume ale unor persoane care mi-au pus la dispoziție stilouri importante: Alin Adrian din Galați (primul stilou „Someș” și „Selena”, ambele „Chimica Cluj”), colecționarii Bogdan Rotaru și Călin Picuș (foarte multe piese), Popa Sorin (foarte multe piese, printre care și „DN Student”).
Mulțumesc foarte mult unor foști sau actuali lucrători la „Flaro” care m-au ajutat în documentare: ing. Traian Crăciun, ing. Savu Curtean, ing. Lucian Ghindea (fostul director al fabricii înainte de 1989), tehnician Zosim Șchiopotă, ing. Iacob Gavrilă, economist Marta Tamaș, Mihai George, economist Carmen Radu, ing. Ionel Danciu și ing. Flaviu Constantin, actualul manager al fabricii. Foarte mult m-a sprijinit domnul ing. Ioan Gogoașe, tot din Sibiu, care a fost directorul fabricii de creioane „Republica”, cu care „Flaro” avea o strânsă colaborare.
Un ajutor nesperat l-am primit de la Banca Națională a României, care, la solicitarea mea, mi-a pus la dispoziție mai multe documente referitoare la importul de penițe de aur pentru stiloul „Flaro Dacia”, precum și la cantitățile de aur necesare pentru aurirea penițelor aflate în producție în 1971. Era pentru prima dată când aflam câte stilouri ieșeau pe poarta fabricii într-un an.
Tot un sprijin extraordinar de important l-am primit de la Muzeul Național de Istorie Brukenthal, care a descoperit în arhivele sale „Catalogul FLARO pentru anul 1985”. Aflasem că fuseseră realizate cataloage cu instrumentele de scris aflate în producție, dar nu găsisem niciun exemplar. Le mulțumesc specialiștilor de la Brukenthal pentru acest ajutor acordat în documentare!
S-au implicat în proiectul meu, sprijinindu-l, oameni de cultură importanți, precum criticul Alex Ștefănescu, scriitorul Varujan Vosganian și jurnalistul de radio Mihaela Helmis, care au scris texte deosebit de frumoase pentru volumul „Istoria și catalogul stilourilor românești”. La rândul său, istoricul Adrian Cioroianu a fost prezent la trei expoziții ale colecției mele, pe una dintre ele, cea de la Biblioteca Națională a României, găzduind-o chiar domnia sa. De fiecare dată, reputatul istoric a vorbit foarte elogios faptul că „am salvat o pagină de istorie națională”. Criticul Nicolae Manolescu este foarte interesat de colecția și de volumul meu, făcându-mi mărturisiri unice despre „stiloul guvernamental Flaro Dacia” .
La rândul său, revista fanion a Uniunii Scriitorilor din România, „România literară”, a primit deosebit de bine apariția volumului. Răzvan Voncu, redactor-șef al publicației, a realizat o cronică foarte bună cărții, iar jurnalistul cultural Cristian Pătrășconiu a făcut un interviu de două pagini cu mine despre colecție.
Au găzduit expoziții ale colecției mele (în ordine cronologică): Biblioteca Academiei Române, Muzeul de Istorie „Teohari Antonescu” și Biblioteca județeană „I.A. Basarabescu” din Giurgiu, Biblioteca Națională a României, Biblioteca județeană „A.D. Xenopol”, din Arad și Muzeul Național de Istorie Brukenthal (4 mai – 30 iunie 2023).
Expoziția de la „Casa Altemberger” a fost cea mai lungă și mai prestigioasă. A fost vizitată de un mare număr de români și străini, printre care și o seamă de personalități: istoricul Adrian Cioroianu, consilierul prezidențial Sergiu Nistor, șef al Departamentului de cultură de la Administrația Prezidențială, istoricul Alin Ciupală, politologul Radu Carp, Ionel Muscalu, vice-primar al Municipiului Giurgiu ș.a.. M-am bucurat că au vizitat expoziția multe grupuri de elevi. Mulțumesc pentru sprijinul în organizarea expoziției domnilor dr. Alexandru Chituță, managerul interimar al muzeului și curatorilor Adrian Georgescu și Sergiu Chideșa!
Sutele de fotografii pentru volum au fost realizate de directorul de imagine Robert Cilincă (mulțumesc, Robert!), iar tehnoredactarea atât de specială a cărții îi aparține soției mele, Cătălina, căreia îi mulțumesc! Volumul a fost tipărit la „Imprimeriile CORESI”, iar lansarea sa deosebit de prestigioasă a avut loc la Biblioteca Academiei, prin colaborarea excelentă pe care o am cu managerul bibliotecii, ing. dr. Nicolae Noica.
Colecția nu a trecut neobservată nici de presă. Primul mare interviu a fost realizat de jurnalistul Ionuț Crivăț pentru cristoiublog.ro, apoi chiar maestrul Ion Cristoiu m-a invitat la o ediție a emisiunii sale „Față în față”, pe care o realizează la „Gândul”. Prezentări ale colecției au avut loc și în emisiunile de televiziune realizate de Alexandru Mironov și Liliana Maria Osca. Au fost multe reportaje la RRA sau la Radio România Cultural despre colecție, semnate de Mihaela Helmis, de Lidia Laic și alții. Tuturor le mulțumesc foarte mult!
În primăvara anului 2023 am cunoscut două persoane speciale care s-au implicat extraordinar de mult în îndreptarea colecției mele de stilouri românești spre mediul online. Prima persoană a fost Marius Buiculescu (ATIP Design), cu care am avut numeroase discuții. Iar prin intermediul lui Marius a urmat cea mai spectaculoasă și mai rodnică întâlnire din acest proiect, cea cu Bogdan Andreescu, de la Penhouse România. Am convenit foarte repede datele proiectului realizat într-un format inedit virtual 3d-360 grade.
Prin luna mai 2023 site-ul stilouriromanesti.ro a început să capete formă, iar apoi conținut. Iar activitatea continuă într-un ritm foarte susținut, așa cum le stă bine unor entuziaști.
Acest proiect este rodul colaborării dintre scriitorul și istoricul Petre Crăciun (consultant istoric, copywriter text content integral, furnizorul colecției de stilouri românești) și echipele Penhouse (Claudia Rosu - finantator proiect; Bogdan Andreescu - coordonator proiect) și AIQ 3D Studio Design (Florin Gruia - grafică 3D; Andrei Gruia - grafică 3D / restaurare virtuală; Andrei Stanciu - programare IT).
Prin clasa a IV-a am primit un stilou mult mai bun, un „Flaro Astra 101”. Era mult mai mare, mai frumos și (minune mare!) nu curgea. Am scris mulți ani cu acest stilou care a fost unul dintre cele mai bune produse la „Flaro”. Am avut și alte stilouri românești în anii de școală, printre ele „Flaro 61 S” și „Vega SM”. Abia în liceu mi-au cumpărat părinții un stilou chinezesc pe care l-am păstrat până în anii când ajunsesem profesor și era privit cu respect de către elevii mei când puneam notele în catalog.
Colecția mea de stilouri românești a început să se nască în anii 2018 – 2019, când am cumpărat primele exemplare. Cel dintâi a fost un „Flaro 61 S” , nou-nouț, în cutie. Am fost surprins cât de bine scria. Apoi a fost un „Flaro 46”, primul meu stilou marmorat, dintre cele pe care eu le numesc istorice. Acela a fost momentul când m-am decis să fac ceva pentru a salva de la uitare stilourile românești. Era destul de târziu, pentru că trecuseră peste 25 de ani de la sistarea producției de stilouri la „Flaro” și pe piață începuseră să se găsească din ce în ce mai puține stilouri românești. Mai ales cele din primele decenii ale producției.
Cu toate acestea, colecția a început să crească de la o zi la alta. Lipsa informațiilor despre stilourile românești m-a făcut să iau o decizie importantă, aceea de a scrie o istorie a acestora. Sunt istoric și știam cât de greu va fi în absența surselor de documentare, dar tocmai de aceea mi-am spus că trebuie să o scriu, mai cu seamă cu aveam un punct de plecare extrem de important: stilourile din colecție.
Aș putea scrie povestea fiecărui exemplar din colecție, mai ales a pieselor care au o foarte mare importanță prin raritatea lor. O mare bucurie am avut-o când am cumpărat cel mai vechi stilou despre care știm astăzi că a fost produs la „Flamura Roșie” – „FLARO 3”. A fost cumpărat de pe OLX, unde era prezentat drept „stilou românesc vechi”. Abia când am desfăcut coletul mi-am dat seama cât era de important. Nu mai știu, din păcate de la cine l-am cumpărat pentru a-i aminti numele. Știu, însă, că „Flaro 5” a fost cumpărat de la Petrică Chimingeriu (Iași), „Flaro 6” de la ing. Teodor Petre (Galați), iar „Flaro 7” de la Lascăr Focea (Huși). Le mulțumesc tuturor!
Îi sunt foarte recunoscător lui Ferdinand Tvers care mi-a oferit ultimul stilou din celuloid făcut de domnia sa înainte de revoluție, alături de alte două stilouri și un pix realizate de tatăl său, Radu Tvers în anii `70. Sunt piese-unicat, care amintesc de perioada stilourile realizate la strung de către acești artizani de neegalat. Tot Ferdinand Tvers mi-a oferit două stilouri de o inestimabilă valoare – Hardmuth Școlar – produse la Sibiu în perioada interbelică. De fapt, sunt singurele stilouri românești atât de vechi aflate în vreo colecție.
Iată alte câteva nume ale unor persoane care mi-au pus la dispoziție stilouri importante: Alin Adrian din Galați (primul stilou „Someș” și „Selena”, ambele „Chimica Cluj”), colecționarii Bogdan Rotaru și Călin Picuș (foarte multe piese), Popa Sorin (foarte multe piese, printre care și „DN Student”).
Mulțumesc foarte mult unor foști sau actuali lucrători la „Flaro” care m-au ajutat în documentare: ing. Traian Crăciun, ing. Savu Curtean, ing. Lucian Ghindea (fostul director al fabricii înainte de 1989), tehnician Zosim Șchiopotă, ing. Iacob Gavrilă, economist Marta Tamaș, Mihai George, economist Carmen Radu, ing. Ionel Danciu și ing. Flaviu Constantin, actualul manager al fabricii. Foarte mult m-a sprijinit domnul ing. Ioan Gogoașe, tot din Sibiu, care a fost directorul fabricii de creioane „Republica”, cu care „Flaro” avea o strânsă colaborare.
Un ajutor nesperat l-am primit de la Banca Națională a României, care, la solicitarea mea, mi-a pus la dispoziție mai multe documente referitoare la importul de penițe de aur pentru stiloul „Flaro Dacia”, precum și la cantitățile de aur necesare pentru aurirea penițelor aflate în producție în 1971. Era pentru prima dată când aflam câte stilouri ieșeau pe poarta fabricii într-un an.
Tot un sprijin extraordinar de important l-am primit de la Muzeul Național de Istorie Brukenthal, care a descoperit în arhivele sale „Catalogul FLARO pentru anul 1985”. Aflasem că fuseseră realizate cataloage cu instrumentele de scris aflate în producție, dar nu găsisem niciun exemplar. Le mulțumesc specialiștilor de la Brukenthal pentru acest ajutor acordat în documentare!
S-au implicat în proiectul meu, sprijinindu-l, oameni de cultură importanți, precum criticul Alex Ștefănescu, scriitorul Varujan Vosganian și jurnalistul de radio Mihaela Helmis, care au scris texte deosebit de frumoase pentru volumul „Istoria și catalogul stilourilor românești”. La rândul său, istoricul Adrian Cioroianu a fost prezent la trei expoziții ale colecției mele, pe una dintre ele, cea de la Biblioteca Națională a României, găzduind-o chiar domnia sa. De fiecare dată, reputatul istoric a vorbit foarte elogios faptul că „am salvat o pagină de istorie națională”. Criticul Nicolae Manolescu este foarte interesat de colecția și de volumul meu, făcându-mi mărturisiri unice despre „stiloul guvernamental Flaro Dacia” .
La rândul său, revista fanion a Uniunii Scriitorilor din România, „România literară”, a primit deosebit de bine apariția volumului. Răzvan Voncu, redactor-șef al publicației, a realizat o cronică foarte bună cărții, iar jurnalistul cultural Cristian Pătrășconiu a făcut un interviu de două pagini cu mine despre colecție.
Au găzduit expoziții ale colecției mele (în ordine cronologică): Biblioteca Academiei Române, Muzeul de Istorie „Teohari Antonescu” și Biblioteca județeană „I.A. Basarabescu” din Giurgiu, Biblioteca Națională a României, Biblioteca județeană „A.D. Xenopol”, din Arad și Muzeul Național de Istorie Brukenthal (4 mai – 30 iunie 2023).
Expoziția de la „Casa Altemberger” a fost cea mai lungă și mai prestigioasă. A fost vizitată de un mare număr de români și străini, printre care și o seamă de personalități: istoricul Adrian Cioroianu, consilierul prezidențial Sergiu Nistor, șef al Departamentului de cultură de la Administrația Prezidențială, istoricul Alin Ciupală, politologul Radu Carp, Ionel Muscalu, vice-primar al Municipiului Giurgiu ș.a.. M-am bucurat că au vizitat expoziția multe grupuri de elevi. Mulțumesc pentru sprijinul în organizarea expoziției domnilor dr. Alexandru Chituță, managerul interimar al muzeului și curatorilor Adrian Georgescu și Sergiu Chideșa!
Sutele de fotografii pentru volum au fost realizate de directorul de imagine Robert Cilincă (mulțumesc, Robert!), iar tehnoredactarea atât de specială a cărții îi aparține soției mele, Cătălina, căreia îi mulțumesc! Volumul a fost tipărit la „Imprimeriile CORESI”, iar lansarea sa deosebit de prestigioasă a avut loc la Biblioteca Academiei, prin colaborarea excelentă pe care o am cu managerul bibliotecii, ing. dr. Nicolae Noica.
Colecția nu a trecut neobservată nici de presă. Primul mare interviu a fost realizat de jurnalistul Ionuț Crivăț pentru cristoiublog.ro, apoi chiar maestrul Ion Cristoiu m-a invitat la o ediție a emisiunii sale „Față în față”, pe care o realizează la „Gândul”. Prezentări ale colecției au avut loc și în emisiunile de televiziune realizate de Alexandru Mironov și Liliana Maria Osca. Au fost multe reportaje la RRA sau la Radio România Cultural despre colecție, semnate de Mihaela Helmis, de Lidia Laic și alții. Tuturor le mulțumesc foarte mult!
În primăvara anului 2023 am cunoscut două persoane speciale care s-au implicat extraordinar de mult în îndreptarea colecției mele de stilouri românești spre mediul online. Prima persoană a fost Marius Buiculescu (ATIP Design), cu care am avut numeroase discuții. Iar prin intermediul lui Marius a urmat cea mai spectaculoasă și mai rodnică întâlnire din acest proiect, cea cu Bogdan Andreescu, de la Penhouse România. Am convenit foarte repede datele proiectului realizat într-un format inedit virtual 3d-360 grade.
Prin luna mai 2023 site-ul stilouriromanesti.ro a început să capete formă, iar apoi conținut. Iar activitatea continuă într-un ritm foarte susținut, așa cum le stă bine unor entuziaști.
Acest proiect este rodul colaborării dintre scriitorul și istoricul Petre Crăciun (consultant istoric, copywriter text content integral, furnizorul colecției de stilouri românești) și echipele Penhouse (Claudia Rosu - finantator proiect; Bogdan Andreescu - coordonator proiect) și AIQ 3D Studio Design (Florin Gruia - grafică 3D; Andrei Gruia - grafică 3D / restaurare virtuală; Andrei Stanciu - programare IT).
Petre Craciun
